Curiozități despre pisici

Există multe lucruri pe care un stăpân le știe despre pisica sa, cum se îngrijește, ce mănâncă și multe altele. Dar există câteva informații despre pisici pe care nu le știe toată lumea.

Primești sau oferi flori?

Tuturor ne place să primim sau să oferim flori, indiferent de ocazie. Află aici care este limbajul florilor și ce spune codul bunelor maniere despre această "plăcere" nevinovată.

Curiozități despre câini

Curiozități surprinzătoare legate de câini. O listă concisă și documentată despre lucruri mai puțin știute despre câini.

Cum să îți amenajezi o bucătărie modernă și utilă

Fiecare obiect, prin poziționare, dimensiuni și caracteristici contribuie la senzația de confort pe care ți-o dă o cameră. Buna organizare este esențială pentru a economisi atât spațiu cât și timp

Istoria gătitului

Hrana este indispensabila supravieturii omului, implicit si gatitul are un rol important in acesta ecuatie, de aceea multi cercetatori au incercat sa descopere cand a fost inventat gatitul.

19 oct. 2010

Plante de apartament cu efecte toxice

 Putini oameni se gandesc ca plantele de apartament pot avea efecte toxice. Acestea sunt apreciate pentru calitatile lor ornamentale si de purificare a aerului, dar uneori pot reprezenta un adevarat pericol pentru sanatatea persoanelor din jur. Copiii sunt cei mai expusi la aceste pericole, precum si animalele de casa, deoarece pot inghiti din greseala parti din aceste plante.
Aloe Vera:
 Aloe Vera prezinta frunze fibroase si dese ce cresc direct din partea superioara a radacinii. De cel mai multe ori frunzele de Aloe Vera prezinta o margine dintata. Desi Aloe Vera este cunoscuta ca o planta cu multiple efecte de vindecare asupra arsurilor, taieturilor sau altor probleme ale pielii, ea poate cauza persoanelor sensibile dermatita de contact. Mai mult, ingerarea sevei acesteia poate provoca o reactie purgativa (laxativa).
  Asadar, atunci cand folosesti Aloe Vera, asigura-te ca indepartezi seva galbena, deoarece aceasta este toxica. Seva galbena se gaseste din abundenta la plantele de Aloe Vera batrane.
  Inainte sa folosesti gelul din frunzele de Aloe Vera, testeaza pe o suprafata mica de piele de pe partea interioara a bratului pentru a verifica reactia pielii. 
Flamingo (Paleta pictorului):
 Flamingo prezinta frunze ascutite, carnoase si flori cu spadice de culoare rosie, roz sau portocaliu care rezista timp de mai multe luni. In cazul in care oricare dintre partile acestei plante (flunze, flori, tulpina) sunt ingerate, pot aparea efecte negative imediate asupra gurii si a gatului, provocand iritatii dureroase. Intoxicatia cu Flamingo poate fi recunoscuta dupa simptome precum arsuri in gat, raguseala si disfagie (dificultate in inghitirea alimentelor). 
Crizantema:
 Crizantemele sunt de doua tipuri, unele care infloresc anual, iar celelalte bianual. Ele sunt perene si dezvolta flori cu forme, culori si dimensiuni diferite. Persoanele care intra in mod constant in contact cu tulpina si frunzele de Crizantema, pot suferi dermatita de contact, din cauza unor substante toxice foarte puternice. 
Clivia:
 Clivia formeaza un buchet de flori rosii-portocalii prinse pe tije florale inalte si groase. Atunci cand sunt polenizate, florile produc bobite verzi de dimensiunea unor cirese care se inrosesc in cateva saptamani. Desi contine o cantitate redusa de alcaloizi (substante organice de origine vegetala care  provoaca reactii de natura toxica), ingerarea unei cantitati mai mari din aceasta planta poate provoca aparitia unor simptome de intoxicare. Acestea se pot manifesta prin lesin, diaree, paralizie, voma si hipersalivare. Cea mai periculoasa partea a Cliviei sunt radacinile.
Hortensia:
 Florile Hortensiei pot fi albastre, rosii, roz sau mov, in functie de pH-ul solului. Cel acid (pH scazut) determina cresterea florilor albastre, solurile neutre produc flori crem sau roz pal, iar solurile alcaline (pH ridicat) produc flori rosii sau move. Ingerarea frunzelor si a mugurilor Hortensiei poate provoca varsaturi, dureri abdominale si, in cazuri mai grave, persoana afectata poate intra intr-o stare de letargie. Persoanele sensibile pot dezvolta dermatita de contact in momentul ingrijirii Hortensiei.
Cyclamen:
 Cyclamenul este o planta perena de origine mediteraneeana. Aceasta se prezinta sub forma unei tufe cu flori sustinute de pendunculi de culoare alba, rosie sau violet.Bulbii si rizomii tuberculari ai acestei plante sunt parti otravitoare si pot provoca intoxicatii ce se manifesta prin crampe, ameteli, tulburari circulatorii. Insa, avand in vedere ca se gasesc in stratul de pamant al ghiveciului , probabilitatea ca animalele de casa sau copiii sa inghita fragmente din acestia este destul de scazuta. Insa, ai grija unde depozitezi acesti bulbi, dupa ce i-ai scos din pamant, pentru plantarea din anul urmator.
Dieffenbachia: 
 Dieffenbachia este apreciata pentru rolul sau decorativ datorita frunzelor mari, oval-alungite, cu striuri sau pete albe sau galbene. Dieffenbachia are si proprietatea de a purifica aerul din camera. Atunci cand este ingerata, Dieffenbachia poate determina umflarea imediata a gurii si a gatului, ducand pana la paralizia temporara a corzilor vocale. De asemenea, este recomandat sa eviti contactul sevei cu ochii deoarece poate provoca dureri mari si umflaturi ale acestora.
Iedera: 
 Iedera este originara din Europa si este o planta cu tulpina si ramificatiile lemnificate. Acestea pot fi lasate sa atarne sau pot fi dirijate pe diferite suporturi. Frunzele Iederei sunt diferite ca forma, culoare si textura. Iedera poate provoaca intoxicatii atat in cazul oamenilor, cat si al animalelor (in special cainilor) atunci cand frunzele acesteia sunt ingerate. Simptomele apar sub forma de dificultate in respiratie, convulsii si varsaturi. Este posibil sa apara si semne de paralizie. Efectele intoxicatiilor cu aceste plante depind de cantitatea ingerata. Ele pot dura cateva ore si disparea de la sine sau este necesara interventia medicului specialist.
Croton:
 Crotonul este o planta tropicala arbustiva, cu un frunzis atractiv atat prin forma, cat si colorit. Aceasta planta face si flori, sub forma unor ciorchini mici, insa atractia principala sunt frunzele care pot avea nuante de rosu, verde si galben. Crotonul poate provoca iritatii la nivelul cavitatii bucale daca radacinile acesteia sunt ingerate. Seva, de asemenea,  provoaca o serie de eruptii, asadar este indicat sa eviti contactul indelungat cu aceasta planta sau sa folosesti manusi de gradinarit atunci cand o ingrijesti. 
Azalea:
 Azalea se prezinta sub forma de arbust mic, bogat in ramnificatii. Frunzele acesteia sunt mici si cu forma oval-eliptica, cu pubescenta fina. Florile Azaleei sunt simple, grupate in buchete si pot avea culori diferite, precum rosu, roz, violet sau alb. Azalea este o alta planta cu efecte toxice, asadar fereste-ti copiii sau animalele de casa de la ingerarea oricarei parti ale acestei plante. In cazul in care este ingerata poate provoca senzatii de voma, diaree si crampe abdominale.

12 oct. 2010

Dovlecei pane

Iti trebuie:
  •   2 dovlecei mijlocii
  •   2 oua
  •   4 linguri faina
  •   300 ml ulei pentru prajit
  •   sare
Pregatesti:
 Alegi dovlecei proaspeti si tineri, care sa nu aiba seminte. ii cureti de coaja, ii tai in rondele groase de 5 mm si ii presari cu sare. Bati ouale cu putina sare si 2 linguri faina. Lasi aluatul sa se odihneasca, intr-o farfurie intinsa, presari faina ramasa.
 Dupa 10 minute, scurgi zeama lasata de dovlecei si ii treci, pe rand, mai intai prin faina, apoi prin aluat. Incingi uleiul intr-o tigaie mare, in care sa-ti incapa cat mai multi dovlecei, scutind astfel timp. ii prajesti in ulei, la foc mijlociu, avand grija sa-i intorci pe ambele parti, cand s-au rumenit.
 Ii scoti intr-un vas in care ai asezat servetele absorbante si ii servesti calzi sau reci, dupa preferinta. Mie imi place sa ii servesc cu saramura de usturoi.

Tochitura de pui

Iti trebuie :
  • 750 g piept de pui dezosat
  • 100 ml smantana
  • 10 g delikat
  • 100 g unt
  • 4-5 catei usturoi
  • sare si piper alb
  • o legatura marar
Prepari :
 Transati pieptul de pui fasii subtiri si prajiti-l in unt (fara sa se rumeneasca). Adaugati delikatul si un pahar de apa si fierbeti pana ce lichidul se reduce la jumatate.
 Adaugati usturoiul taiat felii, un pic de sare si piper, smantana si mararul tocat si continuati fierberea inca 10 minute.
 Serviti cu mamaliguta calda.

Ardei umpluti

Iti trebuie:
  • carne de vita 300 g 
  • carne de porc 200 g 
  • ardei grasi 2 kg 
  • orez 100 g 
  • ulei 200 g 
  • ceapa 150 g 
  • oua 1 buc 
  • faina 30 g 
  • bulion de rosii 100 g 
  • verdeata 2 leg 
  • zarzavat 150 g 
  • rosii 300 g 
  • smantana 300 g 
  • piper
  • sare
Prepari: 
 Carnea se trece de doua ori prin masina de tocat, impreuna cu 100 g ceapa tocata si calita in ulei. Orezul se fierbe separat si se amesteca cu carnea. Se adauga un ou, sare, piper si verdeata tocata si se amesteca bine. Se spala ardeii, se taie capacele, se scot semintele, se umplu ardeii cu compozitia de carne, se prajesc pe toate partile in ulei si se asaza intr-o cratita. Restul de ceapa, zarzavatul dat pe razatoare si faina se calesc in ulei, se sting cu bulion subtiat cu apa, se lasa sa fiarba 30 min. si se paseaza printr-o sita. Se toarna acest sos peste ardei si se fierb circa 45 min. Se adauga rosiile taiate felii si se da vasul la cuptor pentru 15 min. 
 La servit se adauga smantana si verdeata la fiecare portie.

Crema de zahar ars

Iti trebuie:
  • 125 g de zahar pentru caramelizat
  • 5 oua intregi
  • 5 linguri de zahar
  • 1 litru de lapte
  • 3-4 pachetele de zahar vanilinat
Prepari:
 125 g de zahar se caramelizeaza la foc mic intr-un vas pentru cuptor de 2 l. Se lasa vasul la racit. Intre timp se amesteca 5 linguri de zahar cu 5 oua intregi, zaharul vanilinat iar apoi cu laptele. Aceasta compozitie se toarna in vasul cu zahar caramelizat si se da la cuptor, incins in prealabil, la foc mediu, cam 40-45 de minute.
 Se pune la rece si se serveste cu frisca, cu fructe sau simpla, dupa preferinta.

11 oct. 2010

Supa de rosii

Iti trebuie:

  • 1 morcov
  • 1 albitura
  • 1 ardei gras
  • 1 lingura orez
  • 1 ceapa
  • 1 kg rosii
  • 1 cub unt
  • patrunjel
Pregatesti:
 Pui intr-o oala legumele si le fierbi.
 Cand sunt gata le treci prin sita si le pui din nou la fiert, cu o lingura de orez.
 La sfarsit adaugi un cub de unt si patrunjelul tocat.
Pofta buna!

Salata de cruditati

Iti trebuie:
  • 300g mere
  • 500g morcovi
  • 500g varza alba
  • zahar, ulei, otet
  • 1 mar
  • 1 ardei
  • 1 rosie
Pregatesti:
 300g de mere bine spalate, le dai pe razatoarea mare, 500g de morcovi ii dai pe razatoarea mica, 500g de varza alba o toci marunt si o framanti cu putina sare. Amesteci merele, morcovii, varza, zaharul dupa gust, 50ml ulei si otet dupa gust (sau lamaie).
 Pentru prezentare scobesti un mar, o rosie si un ardei si ii umplii cu compozitia.
Pofta buna!

10 oct. 2010

Pleci la munte? Ia-ti masuri de siguranta pentru o vacanta fara pericole.

 Iarna, unul dintre locurile favorite ale turistilor este muntele. Inzapezit, cu aer proaspat si cu privelisti magnifice, muntele ademeneste in fiecare sezon oameni de toate varstele  care il prefera fie pentru relaxare, fie pentru trasee, partii sau alpinism. Daca te pregatesti de o excursie la munte, cu familia ori cu prietenii, este bine sa citesti sugestiile de mai jos, pentru a te bucura de drumetie in siguranta!
  Ce pui in bagaj pentru 3 zile la munte?
  • haine: 2-3 maieuri, 2-3 pulovere groase si comode, o pereche de pantaloni de fas, preferabil, sau blugi care, desi nu sunt foarte caldurosi, sunt rezistenti la tavaleala de pe partie, cateva perechi de sosete de lana sau flausate, rezistente si calduroase, bocanci de munte cu talpa antiaderenta, potriviti ca marime si, eventual, imblaniti, o pereche de incaltari mai usoare de schimb.Cu incaltarile potrivite traseul nu mai este atat de obositor. Retine ca mai multe straturi subtiri izoleaza mai bine decat unul singur gros.
  • trusa de prim ajutor: atat daca urci pe munte, cat si daca stai la cabana, o astfel de trusa este indispensabila. Continutul ei il ladaptezi in functie de planurile pe care le ai: de la cateva analgezice, medicamente anti-raceala, leocoplast, baton protector pentru buze si crema hidratanta, pana la comprese medicinale, garou, atele, pentru orice eventualitate.
  • mancare neperisabila: conserve, batoane de proteine, nuci si fructe uscate, ca sursa de energie, o sticla de apa.
  • harta cu zona in care vrei sa faci drumetii. E preferata sa fie cat mai detaliata si actualizata.
  • o lanterna dotata cu baterii noi sau acumulatori incarcati, telefon mobil in agenda caruia sa ai si numarul de salvamont, busola, ochelari de soare si, eventual, un fluier. 
 Atentie! Depoziteaza tot bagajul intr-un rucsac sau o geanta care sa fie cat mai comoda la purtat si retine ca greutatea acestuia poate ajunge pana la un sfert din a ta, dar sa nu depaseasca 15-20 kg
 Aranjeaza  lucrurile in rucsac in ordine ca sa le poti gasi si pe intuneric. E bine sa pui hainele pe grupe in pungi de mai multe culori, ca sa le indentifici repede si in caz ca te prinde vreo ploaie, ai schimburi uscate. In partea rucsacului care va sta lipita de spate se pun lucrurile moi, cum ar fi hainele. La baza bagajului stau intotdeauna obiectele mai grele si rar utilizate. Pentru obiectele mici care pot fi necesare in orice clipa se folosesc buzunarele de pe laterale.
 Daca toti din grup sunteti incepatori in ale muntelui, plecati numai pe trasee marcate si deschise pe timp de iarna, insotiti de un ghid sau de un prieten cu experienta in drumetii. Nu va avantati pe trasee foarte lungi sau dificile, mai ales daca starea de sanatate sau pregatire fizica nu va permite sa faceti efort sustinut.
 Inainte de a alege un traseu e neaparat necesar sa te informezi de itinerarul pe care vrei sa-l parcurgi, nivelul de dificultate, starea vremii, cabanele si mijloacele de transport de pe drum. Nu pleca de unul singur, cel mai bine e sa faci parte dintr-un grup de 4 persoane si cand va hotarati asupra drumului tineti cont de conditia fizica a tuturor. Pe traseul montan se merge in sir compact lasand spatiu suficient pentru a nu-l incomoda pe cel din fata. Incercati sa va impuneti un ritm potrivit pentru toti din grup si cautati sa-l mentineti. Cei mai putin pregatiti fizic nu trebuie lasati in urma, ci ajutati. Intr-un grup mai numeros, persoanele mai experimentate se vor imparti, unele vor deschide drumul, altele vor fi ultimele pentru a se asigura ca nimeni nu ramane in urma sau se rataceste.
 Daca e nevoie faceti pauze scurte, musai in locuri unde drumul este mai lat si sunteti in siguranta. Evitati sa strigati in zonele cu pante abrupte si inzapezite pentru a nu declansa avalanse. Nu lasati ambalaje de alimente pe drum, nu distrugeti marcajele ori indicatoarele turistice! De asemenea, nu trebuie sa consumati alcool inaintea sau pe parcursul traseului montan, deoarece alcoolul scade capacitatea de reglare a temperaturii corpului si poate aparea hipotermia, adica scaderea temperaturii corpului sub limite normale.
 In caz de accident sau de ratacire.
 Incercati sa va pastrati calmul si sa actionati coerent pentru binele tuturor. Daca doar ati ratacit traseul, ramaneti uniti, miscati-va pe loc pentru a va incalzi, nu lasati pe nimeni sa atipeasca pentru ca poate aparea hipotermia si nu consumati bauturi alcoolice. Incercati sa gasiti marcajul si sa lasati semne pe care sa le recunoasteti in caz ca drumul nu este cel bun si e nevoie sa va intoarceti.
 Daca unul dintre membrii grupului s-a accidentat si nu mai poate continua drumul, nu-l lasati singur. Cand nu puteti da telefon, va impartiti, doua persoane mai bine echipate si experimentate se indreapta spre cea mai apropiata cabana sau localitate unde anunta imediat salvamontul, salvarea ori  politia, iar ceilalti din grup raman alaturi de ranit, incercand sa ii acorde primele ingrijiri, sa il mentina treaz, constient. In aceste cazuri este extrem de important ca accidentatul sa fie bine acoperit cu haine sau, daca exista, saci de dormit pentru a evita hipotermia. Un semnal luminos sau sonor la interval de 10 secunde va poate fi de folos pentru ca semnifica tot nevoie de ajutor.
 Cand mergeti la schi
 Deoarece unul dintre principalele motive pentru care mergem la munte iarna este partia (de schi, de sanius, de snowboard), iata cateva reguli de folosire a acesteia, astfel incat sa nu te pui in pericol nici pe tine si nici sa nu reprezinti un pericol pentru ceilalti.
 Este bine sa stii ca partiile au marcaje internationale care indica gradul de dificultate al acestora: verde inseamna ca partia e pentru incepatori, albastru - traseu usor, rosu - mediu si negru, partie dificila, rezervata schiorilor cu experienta. Daca esti incepator,  nu te avanta pe o partie dificila, caci in schimbul dorintei de distractie te poti accidenta serios.
 Adapteaza-ti viteza, traiectoria si maniera de a schia in functie de partie, de stratul zapezii, dar si de traficul de pe partie. Cand cobori pe schiuri, ocoleste schiorii care urca fie prin stanga, fie prin dreapta lor, asigurandu-te din timp si lasand depasirea suficient de larga pentru a lasa loc reactiilor neprevazute ale celor depasiti. Evita sa faci gesturi foarte largi cu betele de schi, cu care poti lovi pe cineva fara voie. Nu stationa pe parcursul partiei, decat in cazul unui accident. Daca ai cazut, elibereaza partia cat mai repede. Pauzele necesare le poti face pe marginea partiei sau in locul de pornire (la cabana) ori de terminare a partiei. Nu te avanta in zonele din afara marcajului pentru partie.
 Unde exista o partie pentru schiuri si saniute, respecta traseele adecvate; nu folosi partia de sanius pentru schiat sau invers, caci risti sa fi accidentat sau sa ii lovesti pe ceilalti. Dupa ce ti-ai luat toate masurile de siguranta, te poti bucura alaturi de cei dragi de acest frumos, friguros si alb anotimp!  

Primesti sau oferi flori? Iata cum le descifrezi semnificatia.

  Gestul unei femei de a oferi unei alte femei flori, nu este considerat lipsit de eleganta, asadar codul manierelor il accepta. O persoana care pleaca intr-o calatorie lunga, fiind insotita la gara sau la aeroport de cei dragi, poate primi de la acestia o floare care ii va marca placut intregul drum. Florile in ghiveci nu sunt considerate un dar bun, ele putand fi inmanate totusi unor gazde intime, casatorite, cu ocazia aniversarilor comune. Nu se daruiesc cactusi decat iubitorilor sau colectionarilor acestei plante deosebite.
  In toate ocaziile fericite se daruiesc buchete de flori intr-un numar fara sot, alcatuite din cel putin trei fire. O singura floare reprezinta o declaratie de dragoste si este un gest rezervat sotului, prietenului sau logodnicului. Faptul ca numarul florilor este par sau impar nu mai conteaza pentru florile mici, cum ar fi violetele, ghioceii, zambilele, narcisele, care se ofera in buchet mare. Acesta devine estetic din punct de vedere cromatic atunci cand are toate florile de aceeasi culoare. Pentru alcatuirea unui buchet special se aleg flori avand cozi de diferite lungimi: cele mai stralucitoare si bogate se aseaza in centrul buchetului, iar marginile se brodeaza  cu verdeata complementara.
  Florile se inmaneaza impachetate numai daca ambalajul este transparent si legat cu panglica decorativa, caz in care floarea este indreptata in sus, iar coada in jos.
  Persoana care primeste flori are obligatia de a multumi pentru ele. Florile primite se aranjeaza imediat intr-un vas adecvat lungimii, de preferinta in prezenta celui care le-a adus, apoi se pune vasul la un loc de cinste. Cosurile cu flori nu se desfac, ele raman cu montura initiala, expuse intr-un loc vizibil. Apa din vaza se schimba se schimba zilnic, mai ales pentru lalele, anemone si crizanteme.
  Frunzele care ajung in apa se indeparteaza, iar tijele se scurteaza la 2-3 zile cu cate 2 cm. Vasele de cristal in care se tin florile capata in timp o pelicula de tartru: indepartarea ei se face mentinand un timo vasul umplut cu otet de vin incalzit.
  Cozile florilor nu se taie niciodata cu foarfeca, ci numai cu un cutit, mentinand cozile sub apa. Florile se culeg dimineata devreme sau noaptea cand sunt incarcate de roua. Tijele se aleg cat mai lungi si se pun imediat in apa.
  Transportul florilor pe distanta mare se face infigand firele intr-un cartof crud. Apa de ploaie mentine florile proaspete mai mult timp. Din acelasi motiv, in apa din vaza se pune zahar pentru crizanteme, trandafiri si maci, apoi carbune de lemn sau o ramura de iedera pentru celelalte flori. Remediul pentru o floare rupta consta in realizarea unei punti de legatura cu ajutorul unui bat de chibrit ascutit la ambele capete, lucru ce permite asigurarea umiditatii.
  Limbajul florilor si al plantelor intretine relatia dintre prieteni, indragostiti, rude si necunoscuti. Semnificatia lui ajuta la alegerea buchetului pentru cei ce o cunosc:
 - bujor = bunavointa
 - camelie = iubire eterna
 - crin = iubire ideala
 - dalie = adoratie
 - ghiocel = nadejde pentru zile mai bune
 - hortensie = prietenie adanca
 - liliac = fericire
 - orhidee = bogatie
 - trandafir rosu = iubire netarmuita
 - trandafir alb = candoare
 - violeta = modestie
 - zambila = bunatate

6 oct. 2010

Ciulama de pui cu ciuperci

Ciulamaua este un delicios fel de mancare, ieftin si usor de preparat. Pentru ea aveti nevoie de cateva linguri de faina, ulei, sare, cateva ciuperci si carne de pui [eu am folosit si pulpe, si aripioare, si organe].
Se spala ciupercile, se curata si se pun la fiert intr-o oala. La fel se procedeaza si cu carnea de pui.
Dupa ce au fiert, se scot din zeama si se lasa la racit. Apoi se toaca.
Se incing 2-3 linguri de ulei intr-o cratita si se presara faina mestecand incontinuu ca sa nu faca cocoloase. Se adauga cate un polonic de zeama ba din cea in care au fiert ciupercile, ba din cea a puiului. Se procedeaza astfel pana ajungeti la cantitatea de mancare dorita. Adaugati sarea impreuna cu ciupercile si puiul. Mestecati si mai lasati cateva minute pe foc.
Mancarea este gata! O puteti servi cu mamaliguta [ii da un gust aparte :) ]

* Pofta buna!

Curiozitati despre pisici

Exista multe lucruri pe care un stapan le stie despre pisica sa, cum se ingrijeste, ce mananca si multe alte informatii, ca de exemplu: pisica doarme doua treimi din viata (mai exact 65%), se spala 25%, mananca 5% si se joaca 5%.
Dar exista cateva informatii despre pisici pe care nu le stie toata lumea. Va prezint aici 20 de curiozitati ce care va puteti surprinde prietenii:

1. Dintre toate mamiferele, pisicile au cei mai mari ochi in raport cu marimea corpului.
2. Daca o pisica toarce, nu inseamna intotdeauna ca se simte bine. Ele torc si cand le este frica sau sunt ranite.
3. O muscatura de pisica se infecteaza mai usor decat una de caine (dar cea mai periculoasa ramane tot muscatura de om!)
4. Pisicile torc cu aceeasi frecventa ca un motor Diesel (de aproximativ 26 de ori pe secunda).
5. Pisicile pot atinge viteze de pana la 50 km / ora.
6. Pisicile albe cu ochi albastri sunt intotdeauna surde. Pisicile albe cu un singur ochi albastru sunt surde doar pe urecehea care corespunde ochiului albastru. Cele albe cu ochi portocalii nu au acest handicap.
7. Structura creierului de pisica este mai apropiata de cea a creierului uman decat cea a cainelui.
8. Scheletul de pisica are un numar mai mare de oase decat cel uman (230 fata de 206), iar pisicile au mai multe vertebre decat oamenii (30 fata de 25).
9. Simtul auzului si al mirosului este de trei pana la patru ori mai dezvoltat decat la om, iar cel al vazului de 6 ori.
10. Temperatura normala a corpului pisicii este de 38,8°C.
11. Pisicile pot face salturi de cinci ori mai inalte decat corpul lor.
12. Lungimea mustatilor pisicii este egala cu latimea corpului.
13. Bataile inimii de pisica sunt de circa doua ori mai rapide decat la om (110 – 140 pe minut).
14. Doar pisicile domestice tin coada in sus cand merg, cele salbatice niciodata.
15. O pereche de pisici impreuna cu puii lor pot aduce pe lume in sapte ani pana la 420 000 de urmasi.
16. Sir Isaac Newton nu a descoperit numai legea gravitatiei, ci a inventat si usita pentru pisici.
17. Pisicile nu se miauna reciproc. Acest sunet este rezervat numai oamenilor.
18. Pisicile, girafele si camilele sunt singurele patrupede care, atunci cand merg, deplaseaza deodata labele de aceeasi parte a corpului, adica intai ambele labe drepte, apoi ambele stangi.
19. Pisicile nu disting toate culorile, iar culorile rosu si verde le vad invers.
20. Toate pisicile se nasc cu ochi albastri. Culoarea ochilor se definitiveaza dupa cateva saptamani.

5 oct. 2010

Cum se ingrijeste o Guzmania


Plantele Guzmania cresc in padurile tropicale si subtropicale ale Americii.
Ele se agata de copaci iar radacinile lor nu ating niciodata solul, desi unele sunt de fapt terestre.
In zilele noastre, Guzmaniile sunt cultivate in casele din toata lumea, chiar la sute de mii de kilometri departare de locurile in care traiesc natural.
In general, plantele Guzmania au doua marimi.
Prima este varianta “diminutiva” a tipului Guzmania "minor", cea pe care o intalnim de vanzare in supermarketuri si florarii.
Acestea nu sunt mai inalte decat distanta de la incheietura mainii pana in varful celui de-al doilea deget. Deci sunt plante ideale pentru masute, balcoane si pervazuri.
Guzmania: Informatii generale
Guzmania este o planta care face parte din familia Bromeliacee. Nu este deloc o planta fragila, insa singura conditie care trebuie indeplinita este sa fie udata corect, pentru ca bolile sa nu o atace.
Pamantul trebuie sa fie acid si cel mai recomandat este cel de turba. La baza ghiveciului este bine sa puneti nisip cu o granulatie mai mare. Daca planta nu mai are loc in ghiveciul in care este pusa, trebuie sa o schimbati intr-un vas mai mare, insa acest lucru se face numai primavara.
 Guzmania are nevoie de multa umiditate si este indicat sa o stropiti din cand in cand, in mod special pe frunze, de la inceputul verii pana la inceputul toamnei. Vara, o data pe luna, ii puteti pune ingrasamant lichid pe care-l veti amesteca in apa cu care o stropiti. Trebuie sa stiti ca udarea nu se face prin turnarea apei in ghiveci, ci intre frunzele acesteia. Cea mai buna apa pentru Guzmania este apa de ploaie, asa ca daca aveti aceasta posibilitate nu ezitati sa o folositi.
Trebuie sa aveti grija si la temperaturi, deoarece aceasta planta, desii rezista si la 27 de grade Celsius, trebuie totusi ferita de razele directe ale soarelui pentru ca floarea sa nu se ofileasca. Iarna trebuie sa-i asigurati minim 16 grade Celsius.
Dupa perioada de inflorire, care va avea loc aproximativ la sfarsitul verii, taiati-i rozeta pentru a avea in anul urmator o alta Guzmania, inflorita.
Cum se ingrijeste Guzmania Minor
Frumusetea acestor plante vine din dramatismul culorii si formei lor. Cresterea lor este o adevarata afacere, de vreme ce necesitatile lor sunt minime. Guzmania, care face parte din Bromeliaceae, are nevoie de putina lumina. Este recomandata umbra de la 75% la 80%, dar de multa umiditate. Guzmaniile acestea cu frunze subtiri vor suferi daca composturile si cupele lor se usuca – vei observa frunze maro care strica aspectul, cazand.
Cum se fertilizeaza Guzmania
Guzmania cere un regim de fertilizare mai riguros decat celelalte plante din aceeasi familie. Cantitati diluate de fertilizanti pot fi administrate de fiecare data cand uzi planta, atunci cand pamantul de la suprafata este uscat. Udarea se face numai in corola de frunze, insa nivelul apei nu trebuie sa fie mai mare de 2 cm. Pentru prevenirea dezvoltarii ciupercilor, daca apa se aduna prea multe zile, corolele trebuie golite si umplute cu apa proaspata. Astfel se evita formarea de depuneri de saruri minerale care pot arde planta si se evita si invechirea apei. Aceasta operatiune se repeta neaparat la 15 zile.
Cum, cat si cand se uda Guzmania
Ca si in cazul tuturor bromelidelor, solul potrivit pentru o Guzmania nu necesita sa fie udat in permanenta, cu toate ca este absolut necesar sa fie un pic umezit, guzmania fiind o planta de climat tropical. De aceea, umiditatea constanta este o conditie de baza pentru ca planta sa se dezvolte bine. Este de preferat ca apa folosita la udare sa fie apa de ploaie, deoarece este mai putin dura si Guzmania prefera apa foarte putin calcaroasa. In caz contrar, apa cu care se uda guzmania este preferabil sa fie fiarta sau sa se utilizeze un decalcifiator.
Excesul de umiditate in sol este periculos. Daca observati ca pe radacinile din partea inferioara a rozetei apar pete negre, suspendati imediat udarea. Acesta este motivul pentru care nu trebuie sa udati excesiv o guzmania, pentru ca excesul de apa duce la putrezirea radacinilor si plantuta va muri!
Florile de Guzmania
Ce pare sa fie o floare rosie, galbena sau violet aste de facpt un snop de frunze care poate ajunge si la 25 de centimetri in inaltime. La baza este verde, iar pe masura ce se inalta frunzele isi schimba culoarea. Dupa o perioda lunga, care dureaza si doi ani in unele cazuri, mugurii se transforma intr-o inflorescenta aparenta. O data ce inflorirea a luat loc, floarea se usuca si moare.
Pozitionarea Guzmaniei
Guzmania este o planta de interior care prefera in general locuri luminoase, insa nu trebuie plasata in soare direct. O atmosfera foarte uscata o va afecta foarte mult, planta putand chiar sa moara. De aceea este recomandat ca planta sa aibe destula apa in corola, in special in timpul verii. Daca observati ca pe frunzele plantei apar pete, este recomandata udarea prin pulverizare usoara in fiecare zi.
Guzmania: Reproducere
Planta se reproduce prin puii care vor creste la baza plantei adulte. Pentru aceasta se va separa cu mare grija puiul de planta mama, prin desfacerea radacinilor. Aceasta operatiune se face numai cand puiul este destul de mare. Puiul de va planta apoi intr-un alt ghiveci. Este obligatoriu sa il tineti intr-un mediu caldut si sa ii asigurati umiditatea necesara, fara a-l ineca insa. Dupa cateva zile puiul se va aclimatiza si veti avea in posesie o noua Guzmania. Aceasta este singura modalitate de perpetuare a Guzmeniei, planta neproducand seminte si uscandu-se dupa inflorire.
Puii apar in general dupa ce planta mama infloreste si se ivesc la baza plantei-mama. Noua planta ar trebui sa infloreasca intr-un an sau doi, in mod natural. Daca nu, poate fi stimulata artificial prin plasarea ghiveciului impreuna cu un mar copt intr-o punga de plastic legata.
Din pacate, dupa ce face pui, planta mama moare, insa nu va lasa cu ghiveciul gol:veti avea puietul.
Guzmania – Sol, boli si daunatori
Guzmania prefera un sol acid, pe baza de turba, pamantul calcaros nefiindu-i prielnic. Un amestec de pamant de gradina, turba si nisip este solul ideal in care Guzmania va creste in voie. Guzmania este o specie care are nevoie de un sol hranitor, de aceea fertilizarea la 15 zile este o idee inteleapta, in special primavara si vara. Puteti folosi o substanta d efertilizare pentru toate tipurile de flori, sau chiar ingrasamant natural. Nu folosi niciodata pamant de gradina ca substrat. Acesta este intotdeauna fatal si sufoca radacinile, chiar daca pare a fi la inceput un bun substituent.
Guzmania este o planta foarte usor de cultivat si nu prea sunt expuse imbolnavirilor. Principalul lor inamic sunt insa paduchii, care lasa o substanta lipicioasa pe frunzele Guzmaniei. Paduchii se reproduc cu repeziciune intr-un mediu uscat. Daca suspectati existenta unor astfel de insecte, folositi un insecticid si intensificati usor udarea prin pulverizare.

Specii de Guzmania
Exista aproximativ 120 de specii de guzmania, toate aparute spontan in zonele tropicale ale Americii de Sud. Pentru ca Guzmania este o planta tropicala, este foarte sensibila la temperaturi scazute si la inghet. Cele mai intalnite specii de Guzmania sunt :
- Guzmania lingulata
- Guzmania monostachia
- Guzmania Sanguinea
- Guzmania Minor
Guzmania Alii este o alta specie de guzmania hawaiana. Este o varietate patentata si are o inflorescenta de un galben stralucitor cu un miez rosu aprins. Alaturi de Guzmania Puna Gold, aceasta varietate iubeste lumina indirecta si udarea frecventa.
Guzmania Eloy este o alta specie de bromeliade creata in Belgia. Aceasta planta a inlocuit Guzmania Imperiala. Guzmania Eloy are o crestere foarte rapida in conditii prielnice si desi la maturitate nu va deveni foarte inalta, Guzmania Eloy este deosebit de decorativa datorita florii ei, de culoare corai. Eloy iubeste si ea lumina indirecta si udarea frecventa.
Guzmania Neon este o specie de bromeliade creata in in California. Guzmania Neon se dezvolta rapid si are frunzele de un verde pal; floarea este de un roz puternic si desi nu tine decit pentru o perioada de 6 pana la 8 saptamani, culoarea florii o face foarte cautata de iubitorii de flori.
Alte variatiuni de Guzmania dezvoltate de gradinile botanice si de catre cultivatori sunt: Guzmania Focus, Guzmania Gwendolyn, Guzmania Hilda, Guzmania Intro, Guzmania Kapoho Fire, Guzmania Limones, Guzmania Loja, Guzmania Luna, Guzmania Midnight, Guzmania Neon (PP), Guzmania Ostara, Guzmania Passion, Guzmania Puna Gold, Guzmania Rana, Guzmania Snowball, Guzmania Sunnytime, Guzmania Tipi, Guzmania Tutti-Frutti, Guzmania Zamora.
Mergi si cumpara-ti prima Guzmania! Apropos, nici nu sunt scumpe pentru o planta cu standarde medii!
 


4 oct. 2010

Cum sa iti amenajezi o bucatarie moderna si utila

  Fiecare obiect, prin pozitionare, dimensiuni si caracteristici contribuie la senzatia de confort pe care ti-o da o camera. Buna organizare este esentiala pentru a economisi atat spatiu cat si timp [gasesti repede toate cele necesare]. Spatiul oricarei bucatarii, oricat de mic, poate fi organizat practic, folosind un mobilier adecvat. Este bine daca iti poti permite unul pe comanda, dar poti imbunatati si unul deja existent, important e sa ai idei bune si, desigur, posibilitatea sa le aplici. Daca de partea a doua poti sa te ocupi singur, la capitolul idei poti gasi cateva sugestii si aici.
Culorile calde cum ar fi galben, crem, portocaliu sunt recomandate pentru zugravirea bucatariei, ele fiind  cele care stimuleaza apetitul si creeaza o ambianta placuta, neaparat necesara unei camere in care petreci destul de mult timp. Poti opta la fel de bine pentru tonuri neutre sau chiar culori reci, cu singura conditie sa adaugi cateva elemente care sa dea impresia  de caldura si sa obtii astfel un ansamblu armonios. Cateva tablouri mici sau decoratiuni adaptate ca tematica ajuta si ele la realizarea atmosferei. Poti inviora camera usor inserand printre placile de faianta sau gresie cateva in tonuri contrastante sau cu aspect inedit. Daca ai deja faianta,  aplicand pe ea cate o bucata de autocolant intr-o culoare intensa, de preferat calda, obtii rapid un decor vesel si atragator.
  Retine ca nuantele inchise dau impresia de spatiu mai mic, pe cand culorile pastelate il maresc optic. Daca incaperea este ingusta si lunga, un truc pentru a o face, vizual cel putin, mai larga este sa faci din placi de gresie, musai montata in verif [adica pe diagonala, in romb], "covorase". In loc sa folosesti o singura culoare de gresie, din loc in loc, faci patrate dintr-o alta culoare.
  Atentie cum iti alegi mobilierul, fiindca este important ce si cum folosesti pentru bucatarie, ca sa nu o aglomerezi si, in acelasi timp, sa ai toate lucrurile necesare. Alege, in functie de spatiul disponibil, forma incaperii si timpul pe care il petreci gatind sau mancand aici.
    Oglinzile te ajuta foarte mult in demersul de a crea iluzia unui spatiu mai amplu. Fie ca optezi pentru una singura mai mare, fie ca preferi unele mai mici, efectul este pozitiv. In magazin gasesti pachete de catre 4-5 oglinzi rotunde, patrate, cu forma de inimioara sau stea, care sifur vor da un plus de rafinament bucatariei.
    Aceasta camera trebuie sa se remarce intotdeauna prin curatenie si buna organizare, pentru ca are un rol aparte in functionalitatea casei. Suprafata podelei si a peretilor se spala des, deci si materialele alese pentru finisarea lor nu pot fi unele oarecare, ci cat mai rezistente.
    Peretii, cel putin in dreptul chiuvetei si al aragazului trebuie placati cu materiale care sa se curete usor, pentru ca acolo, oricat de atent ai lucra, tot apar o multime de stropi de apa, ulei etc. De obicei pentru aceste suprafete se foloseste faianta, dar, daca iti este mai usor, poti pune un geam, lambriu sau placi autoadezive de PVC. Pana acum cativa ani era o regula ca toata bucataria sa fie imbracata in faianta fie pana la tavan, fie doar pana la jumatate, dar tendinta spre economisire si o viziune mai moderna au facut ca aceasta sa fie abandonata in favoarea unui brau de cateva placi doar intre corpurile superioare si cele inferioare ale mobilei.
    Economisesti mult spatiu daca sti ce masa de bucatarie sa cumperi. Cand dispui de un spatiu generos, este in regula sa alegi o masa de dimensiuni mai mari, dar cand locul e stramt, eviti sa ocupi toata camera cu o masa de 6 persoane daca in casa locuiesc numai 2. Desigur, este bine sa fi pregatit si pentru cazul in care vin prieteni multi sau rude in vizita si petreceti mai mult timp in bucatarie, de aceea gandeste-te la o masa plianta. In comert sunt unele care iti ofera posibilitatea sa alegi pentru cate persoane vrei sa intinzi masa [2, 4 sau 8], in functie de elementele pe care le utilizezi. Pentru camere inguste potrivite sunt mesele mici, rabatabile, care se fixeaza pe o latura a unui perete si pot fi pliate atunci cand nu se folosesc.
  O bara prinsa de-a lungul blatului de lucru, adica in spatiul dintre dulapurile de sus si cele de jos, te ajuta sa ai multe lucruri la indemana. Pe ea au loc neasteptat de multe lucruri, de la polonic si laveta, la capace de oale, farfurii, pahare, cutii de condimente etc.Pentru ultimele ai nevoie de suporturi pe care le gasesti cam in toate marile magazine cu articole de bricolaje.
  Hota este un accesoriu important pentru bucatarie, fiind chiar indispensabila in cazul celor de tip american, in care e separata de sufragerie doar printr-un bar sau o arcada. Chiar daca nu ai posibilitatea sa evacuezi aerul viciat, o hota tot e folositoare, fiindca aerul din incapere circula printr-un filtru de carbon care elimina mirosurile. Si daca te gandesti la aspectul estetic, nu iti face griji, findca hota poate fi incastrata intr-un dulap.
  Colturile ascutite pot cauza o serie de neplaceri mai ales cand te grabesti, de aceea este bine sa le imbraci in profile rotunde sau sa fixezi in capetele dulapurilor coltare pe etajerele carora poti aseza 2-3 reviste culinare, un cosulet cu fructe etc.Tot fructe, legume si alte necesare se pot tine intr-o etajera mobila, careia ii poti schimba locul in functie de nevoile tale.
  In loc sa pui vesela si suporturile la scurs in suportul de pe chiuveta, care ocupa si spatiu si este si la vedere, este mai practic sa pui in mobilier un suport special. In corpul de deasupra chiuvetei se fixeaza un gratar pentru farfurii, in care se usuca in voie, vreme in care bucataria ramane ordonata si primitoare. Sub gratarul respectiv poate fi un decupaj, ca apa sa se scurga in chiuveta sau, de preferat, o tava.
  Ca sa lucrezi bine si in siguranta ai nevoie de o lumina buna. Degeaba ai in tavan un bec puternic daca stai cu spatele la el cand cureti legumele, de exemplu, de aceea este recomandat sa fixezi un corp de iluminat suplimentar chiar sub dulapurile suspendate.
  Ca sa dai cu adevarat viata bucatariei, incearca sa gasesti intr-un coltisor loc pentru 2-3 ghivece. In ele, in loc de flori, poti semana plantute folositoare. Ia gandeste-te cum ar fi ca in plina iarna sa pui la mancare patrunjel, marar, menta sau alte verdeturi proaspete crescute chiar de tine la fereastra.
  La aceste cateva sfaturi sper sa se adauge si cele din experienta ta. Daca ai alte sugestii pentru amenajarea bucatariei , nu ezita sa imi lasi un comentariu pentru ca toti cititorii sa poata beneficia de ele.

Istoria gatitului


Hrana este indispensabila supravieturii omului, implicit si gatitul are un rol important in acesta ecuatie, de aceea multi cercetatori au incercat sa descopere cand a fost inventat gatitul.
Se stie ca inainte de descoperirea focului oamenii primitivi se hraneau cu fructe, radacini si carne cruda. Cercetatorii au concluzionat ca acestia au gustat, probabil, pentru prima oara carne fripta din pura intamplare, atunci cand carnea vreunei vietuitoare din padure, ucise in timpul unui incendiu, s-a dovedit a fi mai placuta la gust, mai usor de mestecat si de digerat decat obisnuita carne cruda.
S-ar parea ca gatitul in mod deliberat al mancarii a aparut la mult timp dupa ce oamenii au descoperit utilitatea focului pentru a face lumina si a se incalzi. Omul Peking - locuitor al orasului Beijing, capitala Chinei, in urma cu 4 sute de mii de ani – cunostea acest procedeu de frigere a carnii, insa nu exista dovezi concrete care sa sustina aceasta teorie. Oricand ar fi aparut aceasta metoda de preparare a carnii cu ajutorul focului, putem spune ca a fost singura tehnica culinara cunoscuta pana in perioada Paleoliticului, cand oamenii din sudul Frantei au inceput, aparent, sa gateasca mancarea la aburi, deasupra jaraticului, invelita in frunze umede.
Pe langa aceste proceduri rudimentare, precum prajitul cerealelor salbatice pe pietre cu suprafata plata, sau folosind scoici, cranii, ori pietre scobite pentru a incalzi lichidele, cel mai probabil arta culinara nu a mai avansat pana la introducerea produselor de olarie in Neolitic.
Cercetatorii au descoperit ca cel mai vechi fel de mancare complex a fost o pasta cruda (inaintasa asa-numitului "pulmentum" hrana folosita pentru legiunile Romane si "polenta" de mai tarziu a Italienilor, sau "mamaliga" – un preparat romanesc) realizata prin amestecarea apei cu graunte culese de la plante salbatice si apoi zdrobite. Mai tarziu acesta pasta a fost fripta pe o piatra incinsa pana cand a capatat o crusta si astfel a fost inventata prima paine.
Tehnicile de gatit s-au imbunatatit odata cu aparitia vaselor de lut si mai mult sau mai putin concomitent cu dezvoltarea asezamintelor omenesti, cu domesticirea animalelor si cultivarea plantelor comestibile.
Felurile in care se putea frige carnea au devenit din ce in ce mai variate prin aparitia vaselor de lut ars si prin tehnicile de preparare precum fierberea, innabusitul si chiar forme incipiente de saramura, prajeala si coacere la cuptor. Bucatarii din antichitate incep sa invete cum sa pastreze carnea si pestele comestibile mai mult timp prin afumare, sarare, uscare prin deshidratare, sau racire. Noi ustensile au facut posibila preparea mancarurilor in noi moduri, iar preparate culinare precum peste-cod uscat, sau batog, se consuma inca si astazi.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More